Poate mi-aş desena totuşi ceva...poate aş desena cu mult gri...un suflet cu nori...mulţi, încărcaţi cu ploi, cutreieraţi de câte un fulger de lumină din zâmbetul amintirii.
Îmi desenez tăcută norii de pe suflet...mă doare...mai am o secundă să-mi fie sufletul un nor. Îmi priveşti mâna ce-şi pictează dureros...ultimul colţ de suflet. Eu nu mai am nici o culoare...nici măcar gri...o lacrimă albastră cade pe sufletul meu...pe pictura mea incompletă...la timp să nu-mi rămână sufletul neterminat. O lacrimă cu un strop de albastru...ce îmi va completa pictura şi îmi va lumina sufletul ce va zbura pe aripile gândului, spre tine....ca să-mi arate că exist...şi că exişti.

Te-am lăsat apoi să te oglindeşti în ochii mei...dar nu ai putut să o faci fără să mă depărtezi de tine...în secunda cât ţi-ai admirat noul chip, ai uitat de mine...am rămas singură şi am putut să privesc în mine. Nu mai era nimic...asta sunt fără tine...nimic...fără nici un pic de culoare. Aş vrea să-mi desenez sufletul...şi dacă aş face-o acum...te-ai speria de cât gri aş folosi. Atât am mai găsit. Nu vreau să o fac...nu-mi plac sufletele gri...nici fluturii gri...nici păsările gri...nici copacii gri...nici zilele gri.

Culorile să se risipească una în alta...să fim noi...pictura naivă de iubire, pictura abstractă, pe care o ştim...în care să ne căutăm seŢinsurile...înţelesurile...să ne găsim risipirile. Ţi-am dat tot ce-am avut...nici un curcubeu nu ţi-ar fi putut da mai mult, pentru că în afară de culorile lui, eu le-am folosit pe toate furate de mult din cer...din mare...de pe aripi de fluturi...din lanuri cu maci...din culoarea toamnei risipită-n frunze...din râs de copii...din stropi de ploaie rămaşi pe petale de flori...

Poate în culoare aş şti mai bine să ţi-l arat...poate ţi-ar fi mai uşor să-l vezi...să înţelegi şi să crezi că exist...şi că exişti. Am folosit cuvinte...nu le-ai înţeles sau poate îşi pierduse ele din sens...folosite de tine...de mine...şi de alţii.
Azi vreau să-mi desenez sufletul...să poţi să mă vezi...să poţi să mă crezi...dar nu mai am culori. Le-am folosit pe toate să te desenez pe tine, am folosit tot, crezând că-mi este de ajuns să mă ţii lipită de tine ca într-o acuarelă.